Noutati

Carrefour România continuă investiția în e-commerce: 19 noi Marketuri integrate în Glovo

 

Carrefour România continuă investiția în e-commerce:

19 noi Marketuri integrate în Glovo

 

București, 7 septembrie 2023: Începând cu luna august, Carrefour România extinde serviciile de vânzare online și de livrare a produselor în noi orașe din țară, în rețeaua de magazine Carrefour Market: București, Baia Mare, Brăila, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara. Astfel, 19 noi magazine Carrefour în format Market vor beneficia de serviciul de livrare la domiciliu, datorită extinderii parteneriatului cu Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate de produse. Inițiativa face parte dintr-o serie amplă de acțiuni aliniate cu viziunea omnichannel a companiei, prin care își propune să îi întâmpine pe clienți cu cele mai variate oferte, în orice mod ar alege să cumpere.

Utilizatorii Glovo se pot bucura de o gamă extinsă de produse Carrefour în aplicație, care cuprinde peste 8.500 de produse alimentare și non-alimentare (în funcție de magazinul ales), din 22 de categorii, precum legume și fructe proaspete de sezon, produse românești, mărci proprii, produse de băcănie, vinuri din programul Deschidem Vinul Românesc și alte tipuri de băuturi, produse cosmetice și de îngrijire, produse de curățenie sau hrană și produse pentru animalele de companie. Serviciul este disponibil la nivel național în 29 de orașe, iar consumatorii se vor putea bucura de produsele favorite din Carrefour la aceleași prețuri ca în magazin.

Din secțiunea Supermarket a aplicației Glovo, clienții pot selecta produsele dorite de la magazinul Carrefour din proximitatea lor, iar Glovo le va livra la adresa indicată în mai puțin de 60 de minute. Totalul magazinelor Carrefour listate în aplicație atinge 64 de unități la nivel național, dintre care 44 Hipermarketuri, 19 Supermarketuri și 1 Supeco.

„Ne folosim de avantajele tehnologiei pentru a oferi experiențe cât mai eficiente și plăcute clienților noștri și pentru a-i ajuta să economisească timp pentru sesiunile de cumpărături. Extinderea colaborării cu Glovo, pe lângă parteneriatul strategic deja existent cu Bringo, reprezintă o nouă cale de acces către soluții rapide, personalizate și ușoare pentru clienți, având totodată o contribuție importantă la amprenta noastră digitală. Pe viitor, ne propunem să integrăm serviciul de livrare rapidă în și mai multe magazine din țară și să accelerăm timpii de livrare”, a declarat Bogdan Moise, E-commerce Manager Carrefour România.

Ca urmare a succesului înregistrat prin parteneriatul cu Bringo, prima platformă românească de personal shopping de pe piață, disponibilă astăzi la nivel național în peste 37 de orașe, amprenta digitală a Carrefour este amplificată. Carrefour este cel mai mare partener din portofoliul de clienți Bringo, punând la dispoziția consumatorilor cea mai mare gamă de produse, peste 50.000, cu precădere alimentare, activând în aplicație cu toate Hipermarketurile, precum și cu o parte din magazinele rețelelor Market, Express și Supeco.

Cele 19 supermarketuri noi integrate în Glovo sunt situate în 9 mari orașe din țară, la adresele:

        București:

·         Bd. Barbu Văcărescu, nr. 154-158

·         Str. Brașov nr.23 A.

·         Str. Nicolae Caramfil, nr. 71-73

·         Aleea Barajul Dunării, nr. 3

·         Bd. Iuliu Maniu, nr. 78-80

·         Promenada Shopping Center, București, Calea Floreasca, 246B, Sector 1

        Baia Mare:

·         Aleea Mărăști, nr. 4

·         Str. George Coșbuc, nr. 18

        Brăila:

·         Str. 1 Decembrie 1918, nr. 58

        Iași:

·         Bd.Tudor Vladimirescu fn, Complex comercial Iulius Mall

·         Șos. Bucium, nr. 17

·         Str. Sălciilor, nr. 8

        Oradea:

·         Str. Republicii, nr. 30

·         Str. Piața Cetății, nr. 1

        Ploiești:

·         Bd. Libertății, nr. 4, Ploiești

        Sibiu:

·         Bd. Victoriei, nr. 42

        Târgu Mureș:

·         Str. Voinicenilor, nr. 52, Târgu Mureș

·         Bd. 1848, nr. 46A, Târgu Mureș

        Timișoara:

·         Bd. Liviu Rebreanu, nr. 145-147

 

 

Despre Carrefour România

Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 400 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platformele BRINGO și Glovo, disponibile gratuit în Google Play și App Store.

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta “în conversie la bio”. Totodată, a lansat programul Act For Good, care transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social: prin fiecare sesiune de shopping și nu numai, utilizatorii primesc puncte Act For Good, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.

Carrefour România operează în România prin patru entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operațional SRL și Supeco Investment SRL.

Despre Glovo

Glovo este una dintre cele mai importante aplicații de livrare din mai multe categorii care conectează utilizatorii cu companii și curieri, oferind servicii la cerere de la restaurante locale, supermarketuri și magazine. Viziunea Glovo este de a oferi tuturor acces facil la tot ce se află în orașul lor, astfel încât utilizatorii noștri să se poată bucura de ceea ce își doresc, când doresc, unde doresc. Fondată în 2015 la Barcelona, operează în 25 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.

Pentru mai multe informații despre Glovo: https://about.glovoapp.com/en

Despre Bringo România

Bringo este o aplicație de cumpărături online, unde poți găsi tot ce ai nevoie - de la legume și fructe proaspete din Carrefour, până la echipament sportiv și cărți din cele peste 200 de magazine partenere - în total, peste 90.000 de produse cu optiuni de livrare între 30 și 90 minute, livrare programata in aceeasi zi sau serviciul click and collect. Beneficiul major pe care îl are aplicația Bringo față de alte platforme este serviciul de personal shopper. Ai o persoană dedicată pentru comanda ta care face cumpărăturile pentru tine așa cum le-ai face tu, îți permite să modifici în timp real lista de cumpărături și îți oferă alternative pentru produsele indisponibile.

Bringo este disponibilă în peste 37 de orașe din România și în alte 2 țări, Belgia si Maroc.

Despre Carrefour +-

În România, grupul Carrefour oferă clienților săi multiple posibilități de a face cumpărături, atât în cele peste 360 de magazine din țară, cât și prin portalul unic www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, în 35 de orașe.

Continuând seria inovațiilor, Carrefour a extins serviciul integrat „Casa ta - Self Service”, casa de marcat unde clienții au posibilitatea să scaneze și să plătească singuri, în același loc, produsele cumpărate. Prin aplicația Carrefour, clienții pot scana produsele când le iau de la raft, apoi plătesc la casa de marcat fără a mai trece produsele pe bandă.

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, retailerul a lansat, în premieră în România, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima de acest gen fondată alături de un retailer. Proiectul aduce mai aproape de clienții Carrefour producătorii agricoli români cu produse de calitate și le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piață de desfacere sustenabilă.

Ca parte a aceluiași demers strategic, Carrefour a lansat în luna martie 2019 Creștem România BIO, un program național pentru susținerea conversiei fermierilor români la Agricultura BIO și promovarea produselor BIO românești. Programul reprezintă un angajament pe termen lung si a fost deschis oricărui fermier român care a dorit să fie certificat BIO. Scopul este acela de a crea în România un segment puternic de producători certificați BIO, care să poată oferi românilor șansa de a mânca mai bine.

În luna iulie 2019, Carrefour România a lansat “Punem preț pe plastic”, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. În cadrul programului, inițiativa Plata cu PET-ul a ajuns în 7 hipermarketuri Carrefour din 6 orașe: București (Băneasa și ParkLake), Constanța, Buzău, Cluj, Oradea și Timișoara. În fiecare oraș, timp de 10 zile, oamenii au putut aduce PET-uri în schimbul fructelor și legumelor provenite de la producători locali. Inițiativa a adunat un număr de 270.000 de PET-uri pentru 64.000 kg fructe și legume românești de sezon.