Carrefour România anunță un nou Director
Financiar. Anne-Sophie Bauwens devine noul membru al Comitetului Executiv
Carrefour
De-a lungul
carierei sale în cadrul Grupului Carrefour, Anne-Sophie Bauwens a ocupat
funcții de conducere în Belgia, Franța, Taiwan și Italia. A debutat în
Carrefour Belgia, unde a deținut roluri cheie precum Business Controller, cu
focus pe FMCG și produse lactate. Ulterior, la sediul central al Grupului
Carrefour, în calitate de Group Financial Controller, a coordonat procese de
consolidare financiară, colaborând cu lideri financiari la nivel european și
contribuind la inițiativele de îmbunătățire a performanței operaționale. În
2018, a preluat conducerea departamentului Business Controlling & Pricing
în Carrefour Taiwan, unde a avut un rol strategic în integrarea a peste 200 de
magazine, în urma unui proces de achiziție strategică. Începând cu 2021, a
ocupat funcția de Business Controlling Director în cadrul Carrefour Italia,
unde a contribuit la construirea strategiei financiare.
„După un
amplu parcurs în cadrul grupului, sunt onorată să încep acest nou capitol în
cadrul Carrefour România și să contribui la transformarea și dezvoltarea
sustenabilă a organizației. Cred cu tărie că funcția financiară are un rol
esențial, nu doar în monitorizarea performanței și alocarea eficientă a
resurselor, ci și în cultivarea unei culturi organizaționale bazate pe date și
responsabilitate. Îmi propun totodată să susțin valori cheie ale organizației
noastre precum incluziunea socială și leadershipul feminin prin implicarea
directă în astfel de inițiative în cadrul echipei”,
Printre prioritățile sale se numără consolidarea
vizibilității asupra performanței, promovarea unei culturi financiare orientate
pe date și dezvoltarea talentelor în cadrul echipei.
Astfel, noua structură a Comitetului Executiv Carrefour,
este următoarea:
●
Chief Executive Officer: Gilles Ballot
●
Chief Financial Officer: Anne-Sophie Bauwens
●
Chief Marketing Officer, E-commerce, Financial Services,
PR: Narcis Horhoianu
●
Chief Human Resources Officer, CSR, Public Affairs,
Property: Alina Gamauf
●
Chief Commercial and Supply Officer: Jagoda Gwardys
Zientara
●
Small Formats Director & Expansion (Market, Express):
Roxana Cernica
●
Hipermarket Director & Expansion (Hiper): Cătălin
Samara
Cu o echipă formată din peste 17.000 de angajați și o
rețea de peste 450 de magazine la nivel național, în formate precum
Hipermarket, Market, Express și Supeco, Carrefour România își consolidează
angajamentul față de inovație și responsabilitate socială. Atestată drept
Angajator de Top pentru trei ani consecutiv, compania investește constant în
dezvoltarea profesională a echipelor sale, prin programe precum Școala de
Lideri, dezvoltat în parteneriat cu Academia de Studii Economice. Astfel,
formează liderii de mâine, oferindu-le oportunitatea de a deprinde informații
cheie în domenii strategice.
***
Carrefour România le oferă clienților săi un univers de
posibilități de a face cumpărături. Singurul retailer omnichannel din România,
Carrefour le oferă clienților experiențe de cumpărături cu ajutorul aplicației
mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de
online shopping cu livrare acasă, prin BRINGO, Glovo și Tazz sau cu opțiunea
Click & Collect de pe www.carrefour.ro.
Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA,
Carrefour ajunge la peste 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în
top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top
certificat (2023, 2024 , 2025) pentru peste 17.000 de angajați.
Compania susține comunitățile în care activează prin
programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în
societate: Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și
Poftim Brânză Românească. Platforma Act For Good transformă cumpărăturile
într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping
le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte
bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.
Carrefour România operează în România prin trei entități
juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din
noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.
Despre Carrefour
În România, grupul Carrefour oferă clienților săi multiple posibilități de a face cumpărături, atât în cele peste 360 de magazine din țară, cât și prin portalul unic www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, în 35 de orașe.
Continuând seria inovațiilor, Carrefour a extins serviciul integrat „Casa ta - Self Service”, casa de marcat unde clienții au posibilitatea să scaneze și să plătească singuri, în același loc, produsele cumpărate. Prin aplicația Carrefour, clienții pot scana produsele când le iau de la raft, apoi plătesc la casa de marcat fără a mai trece produsele pe bandă.
Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, retailerul a lansat, în premieră în România, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima de acest gen fondată alături de un retailer. Proiectul aduce mai aproape de clienții Carrefour producătorii agricoli români cu produse de calitate și le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piață de desfacere sustenabilă.
Ca parte a aceluiași demers strategic, Carrefour a lansat în luna martie 2019 Creștem România BIO, un program național pentru susținerea conversiei fermierilor români la Agricultura BIO și promovarea produselor BIO românești. Programul reprezintă un angajament pe termen lung si a fost deschis oricărui fermier român care a dorit să fie certificat BIO. Scopul este acela de a crea în România un segment puternic de producători certificați BIO, care să poată oferi românilor șansa de a mânca mai bine.
În luna iulie 2019, Carrefour România a lansat “Punem preț pe plastic”, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. În cadrul programului, inițiativa Plata cu PET-ul a ajuns în 7 hipermarketuri Carrefour din 6 orașe: București (Băneasa și ParkLake), Constanța, Buzău, Cluj, Oradea și Timișoara. În fiecare oraș, timp de 10 zile, oamenii au putut aduce PET-uri în schimbul fructelor și legumelor provenite de la producători locali. Inițiativa a adunat un număr de 270.000 de PET-uri pentru 64.000 kg fructe și legume românești de sezon.