Noutati

Carrefour și Bringo lansează serviciul de livrare rapidă în 30 de minute în București și Iași. Mangalia, Craiova și Reșița, adăugate pe harta Bringo

București, 23 august – Carrefour și Bringo își consolidează parteneriatul prin lansarea unui model nou de serviciu, cel de livrare rapidă în București și Iași și prin extinderea către zone suplimentare de livrare, respectiv Mangalia, Craiova și Reșița. Astfel, clienții din București și Iași care se află în proximitatea primelor magazine Carrefour Market  incluse în noul program beneficiază de livrare rapidă, în 30 de minute de la plasarea comenzilor prin Bringo. Odată cu această expansiune multivalentă - prin prisma serviciilor oferite, dar și a ariei geografice acoperite - în acest moment, 63 de magazine din rețeaua Carrefour din 38 de orașe sunt incluse în aplicația Bringo. Totodată, clienții au acces la peste 50.000 produse din oferta retailerului, la prețurile din magazin.

„Viziunea noastră centrată pe omnicanalitate ne deschide mereu noi oportunități. Căutăm să fim cât mai aproape de clienții noștri cu cele mai bune produse, având obiectivul strategic de a oferi proximitate în toate mediile. Clienții noștri au un ritm de viață alert, sunt adesea pe fugă și de aceea este important pentru ei să aibă acces ușor și rapid la produsele noastre. Iar dacă este important pentru ei, este important și pentru noi. Astfel, facem pași către noi modele de servicii, creștem împreună cu Bringo și, mai ales, continuăm să punem la dispoziția clienților peste 90% din sortimentul magazinelor noastre fizice în Bringo, la prețul de la raft”, a declarat Cătălin Samara, COO Carrefour România

Cei doi parteneri au lansat serviciul de livrare rapidă, disponibil momentan în anumite zone din București și Iași, pentru a răspunde interesului clienților pentru beneficiul proximității în mediul online. Astfel, Bringo face livrări pentru peste 10.000 de produse din Carrefour Market, în doar 30 de minute de la plasarea comenzii, în vecinătatea primelor magazine incluse în planul de expansiune din capitală (Carrefour Market Barbu Văcărescu, nr. 154-158 și Drumul Taberei Columbus, nr. 124) și Iași (Carrefour Market Iași Palace Mall din str. Palas, nr. 7A, Iași Iulius Mall din Bvd. Tudor Vladimirescu și cel din Șoseaua Arcu, nr. 29). Toate produsele sunt disponibile la același preț ca cel din magazinele fizice, în contextul în care Bringo nu practică adaos comercial. În același timp, costul livrării este varianta redusă de proximitate, de 9,99 lei la fiecare comandă. 

Totodată, din 12 august și până la închiderea sezonului estival, românii de pe litoral au posibilitatea de a-și comanda prin Bringo produse din Carrefour Market localizat în str. Portului, nr. 44A, Mangalia. În funcție de comandă și proximitatea față de magazin, aceștia pot beneficia de serviciul de livrare rapidă sau standard. Aria de livrare include stațiunile Vama Veche, 2 Mai, Mangalia, Saturn, Venus, Neptun și Olimp. 

Ca de obicei, costurile produselor sunt cele din magazin, la care se adaugă costul livrării: 9,99 lei/ comandă, dacă aceasta se face în zona supermarketului Carrefour din Mangalia, caz în care ajunge în 30 de minute sau până la 17,99 lei/ comandă pentru livrarea standard, de 90 de minute de la plasarea comenzii, în cazul adreselor ce depășesc aria de proximitate.

O componentă importantă a noului serviciu de livrare rapidă în București, Iași și Mangalia o reprezintă introducerea modelului hibrid de livrare, disponibil odată cu adăugarea bicicletelor electrice, dar și a celor tradiționale, în flota Bringo. 

„Înainte de a lua orice decizie, ne uităm întotdeauna la nevoile clienților noștri și încercăm să anticipăm dorințele lor viitoare. Astfel, în urma unui sondaj, am aflat că peste 70% dintre ei vor să aibă acces rapid la produsele Carrefour prin Bringo chiar și atunci când sunt în vacanță la mare. Iar acest insight ne-a dus către două direcții. Pe de o parte, ne-am orientat prioritar către lansarea serviciului de livrare rapidă în câteva orașe, acoperind și zona de litoral. Pe de altă parte, am decis includerea bicicletelor electrice în flota noastră pentru a susține cât mai bine obiectivele de proximitate și livrare expres”, a declarat Ioana Ilie Dobre, Director General Bringo.

Carrefour prin Bringo în Craiova și Reșița

Tot din 12 august, Craiova și Reșița au fost incluse pe harta Bringo. Astfel, clienții își pot comanda produse Carrefour din Market Craiova (Piața 1 Mai, Bvd-ul 1 Mai nr. 78), respectiv Market Govândari (Str. Făgărașului nr.15) și Market Nera (Piața 1 Decembrie 1918 nr.1, Complexul Comercial Nera) din Reșița. Costul livrării este cel standard, de 19,99 lei/ comandă, iar termenul de livrare este de 90 de minute.

„Pe lângă lansarea unor noi servicii, continuăm să ne extindem aria de acoperire alături de Bringo, ducând mai departe parteneriatul început în 2016. Înțelegem nevoia de proximitate ca fiind în toate mediile, inclusiv cel online, și de aceea facem încă un pas alături de Bringo către extinderea prezenței în online a formatelor noastre de proximitate precum supermarket-urile. Avem încredere în noua ofertă Carrefour x Bringo, disponibilă acum și prin serviciul rapid și avem în plan să ne extindem amprenta și către alte orașe până la finalul anului”, a completat Cătălin Samara.

Mai mult, aplicația desfășoară în mod frecvent campanii prin care oferă transport gratuit. Pentru început, clienții din București și Iași, dar și cei din noile zone acoperite de Bringo (Mangalia, stațiunile învecinate, Craiova și Reșița), beneficiază de transport gratuit la prima comandă, dacă introduc codul „bunvenit1” la finalizarea acesteia.

Prin intermediul aplicației Bringo, disponibilă gratuit în App Store și Google Play, cumpărătorii pot alege produse din Carrefour fără adaos comercial. Carrefour România este cel mai mare partener al Bringo, punând la dispoziția clienților o gamă de peste 50.000 de produse și activând în aplicație cu toate magazinele de tip hipermarket și supermarket, sau express. Cumpărăturile sunt făcute de un personal shopper care comunică în timp real cu clientul, experiența cumpărăturilor de la distanță fiind semnificativ îmbunătățită.

Despre Carrefour +-

Carrefour România le oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături. Primul retailer omnichannel din România, Carrefour le oferă clienților experiențe de cumpărături cu ajutorul aplicației mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de online shopping cu livrare acasă, prin BRINGO, Glovo, Wolt, Bolt Food și Trendyol sau pe baza comenzii pe www.carrefour.ro.

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la peste 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024, 2025).

Compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească. Platforma Act For Good transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.

Unul dintre cei mai mari angajatori din România, companiile aparținând Grupului Carrefour în România fac parte din categoria celor ce contribuie semnificativ prin impozitele și taxele datorate către stat. Astfel, în 2024, Carrefour a plătit la bugetul de stat prin toate companiile prin care este prezent pe piața locală (Carrefour Romania S.A., România Hypermarche S.A., Supeco Investment SRL și Columbus Active SRL) impozite și taxe de aproape un 1 Miliard de lei, în creștere cu peste 20% față de 2023.

Carrefour România operează în România prin trei entități juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.