Coșul de cumpărături actual: românii adoptă trendul superalimentelor
Tonul și sardinele cresc în popularitate, iar laptele vegetal și iaurtul grecesc câștigă teren
Rețelele de socializare au început să dicteze obiceiurile alimentare ale românilor, transformând trendurile din online în alegeri la raft. Datele NielsenIQ arată o orientare către
Tonul înregistrează o evoluție remarcabilă, volumele vândute la nivelul întregii piețe crescând cu aproape jumătate în ultimul an. Totodată, sardinele rămân o opțiune puternică, consumul lor fiind de peste două ori mai mare primăvara comparativ cu restul anului. Acest apetit se reflectă și în portofoliul Carrefour, unde sardinele, alimentul cel mai viralizat în ultimele luni, au înregistrat o creștere semnificativă față de luna martie a anului trecut.
Vedetă este și iaurtul grecesc, care înregistrează o creștere susținută în volum, prin prisma versatilității acestuia și a multitudinii de preparate în care poate fi integrat. Astfel, vânzările de iaurt grecesc la nivelul pieței au crescut cu 20% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Împreună cu kefirul, cele două superalimente înregistrează creșteri de două cifre și în portofoliul Carrefour, fiind disponibile inclusiv variante marcă proprie, cu un raport excelent calitate-preț.
Datelor NielsenIQ arată o preferință în creștere și pentru laptele vegetal. Prietenos cu regimurile fără lactoză, laptele vegetal câștigă din ce în ce mai mult teren în rândul consumatorilor.
„Vedem cum tendințele care prind pe rețelele sociale ajung tot mai repede în coșul de cumpărături. Astfel, produse care erau pe rafturi dintotdeauna devin populare prin recomandările creatorilor de conținut, dar și prin prisma faptului că românii sunt tot mai atenți la sănătate și caută produse care să le satisfacă nevoile nutriționale. Pentru noi, esențial este să rămânem mereu relevanți pentru clienții noștri. Urmărim să oferim mereu un sortiment variat, care să acopere atât produsele din trenduri, cât și baza unui coș echilibrat, cu opțiuni pentru o gamă largă de exigențe nutriționale. Portofoliul bogat de produse marcă proprie și parteneriatul cu cei peste 2.000 de producători locali susțin eforturile noastre de a face alegerile sănătoase accesibile în fiecare sezon”, afirmă Gabriela Luca, Consumer & Market Insights Manager.
„Vedem o convergență clară între trendurile digitale și comportamentul de cumpărare: ceea ce devine relevant online se regăsește rapid și în coșul de consum. În același timp, românii sunt tot mai orientați către produse cu beneficii nutriționale, ceea ce susține creșterea accelerată a unor categorii precum lactatele funcționale, peștele sau alternativele vegetale”, declară Iulia Pencea, Managing Director NielsenIQ Romania.
5-4-3-2-1: Legumele, fructele, proteinele, cerealele și grăsimile sănătoase care alcătuiesc frigiderul de primăvară
Dincolo de produsele aflate în trend, un coș variat rămâne cea mai simplă rețetă pentru un sezon sănătos. Metoda de cumpărături recomandată de Carrefour este o regulă ușor de ținut minte, 5-4-3-2-1 – 5 porții de legume, 4 de fructe, 3 surse de proteină, 2 de carbohidrați complecși și 1 grăsime sănătoasă, un ghid ușor de urmat pentru construirea unui coș echilibrat. Conform datelor la nivelul pieței, în topul preferințelor românilor se află:
5 Legume: castraveții, roșiile și ridichile, vestitorii sezonului cald, vin majoritar de la producători ultralocali, din vecinătatea magazinelor, dar și de la cooperativele Grădina Noastră din portofoliul Carrefour:
- Castraveții - cornichon, bio sau Fabio;
- Roșiile - care în portofoliul Carrefour provin de la producători ultralocali, chiar și în extrasezon;
- Ridichile - ale căror cantități cresc în luna martie mai mult decât în restul anului la nivelul portofoliului Carrefour;
- Salata - unul dintre produsele românești disponibile pe tot parcursul anului, provenind de la producătorii programului Grădina Noastră din Vărăști și Zărand;
- Ciupercile - de la recunoscutele champignon, până la sortimentele asiatice.
4 Fructe: merele românești, tot mai căutate
- Banane - foarte căutate și cele bio;
- Mere - în sortimentul Carrefour, crește importanța merelor românești, preferate fiind merele Red Delicious, Golden și Idared;
- Kiwi - produsul surpriză, ce înregistrează o creștere double digits în portofoliul Carrefour din punct de vedere cantitativ;
- Căpșuni - al căror sezon a demarat la începutul lunii mai în portofoliul Carrefour, fiind livrate peste 70 tone de căpșuni românești de la 13 producători locali doar în primele 3 săptămâni de la intrarea pe rafturi.
3 proteine: lactatele rămân baza coșului de proteine
- Lactatele: unde iaurtul grecesc și kefirul se află pe un trend ascendent;
- Carnea: puiul și porcul sunt preferatele românilor. Se remarcă puiul hrănit cu porumb și pieptul de pui dezosat. În categoria cărnii de porc, vedem începutul sezonului grătarelor: ceafa de porc cu os sau dezosată și pieptul de porc cu os, feliat;
- Ouă: preferate rămân ouăle free range și cele bio, înregistrând o creștere semnificativă.
Grăsimi sănătoase și cereale integrale
Uleiul și avocado rămân în topul preferințelor în ceea ce privește grăsimile sănătoase. Pentru ulei, în portofoliul Carrefour crește importanța uleiului de nuci, arahide și dovleac. Avocado crește la nivelul pieței, la Carrefour primează avocado Hass, atât în varianta la bucată, cât și în varianta ready-to-eat (2 bucăți).
În categoria cerealelor integrale primează ovăzul, bogat în proteine, fibre și vitamine.
Despre Carrefour
Carrefour România. 470 de magazine multi-format în 113 orașe. Lider în e-grocery
Primul retailer omnichannel din România are un ecosistem complet de cumpărături – în magazin și online, prin carrefour.ro, Bringo și parteneri precum Glovo, Wolt, Bolt Food și Trendyol. Programul de loialitate Act For Good din Carrefour app reunește 3+ milioane de utilizatori.
Investiție 100% românească
Carrefour România face acum parte din Pavăl Holding, vehiculul de investiții al familiei Pavăl, unii dintre cei mai importanți antreprenori români și proprietarii Dedeman, liderul pieței de retail de bricolaj din România.
95% furnizori români alimentari. +2.000 producători locali.
Cea mai extinsă rețea locală din retailul românesc, susținută prin programe naționale precum Grădina Noastră, Deschidem Vinul Românesc și De aici, de aproape.
Pilon economic și social
Unul dintre cei mai mari angajatori din țară și companie certificată Top Employer (2023-2026), Carrefour România a contribuit în 2025 cu aproape 1 miliard de lei la bugetul de stat prin taxe și impozite.