Carrefour România relansează Plata cu
PET în 20 de hipermarketuri din
țară, iar clienții hipermarketului pot, din nou, să cumpere fructe și
legume de la producători locali. La
fel ca în edițiile anterioare, pentru fiecare PET colectat, clienții
Carrefour primesc un fruct sau o legumă cultivate în România, iar de anul
acesta, același mecanism este aplicat şi pentru doze de aluminiu și sticlă. Mecanismul
campaniei funcționează pe baza a minim un ambalaj și maxim 20 de ambalaje (PET,
doze și sticle). Pentru fiecare recipient de apă rPET DORNA, produs din
plastic 100% reciclat și 100% reciclabil, primesc o cantitate dublă de fructe
și legume. Astfel, are loc o conversie avantajoasă și responsabilă, prin
care PET-ul, doza de aluminiu și sticla devin o monedă de schimb,
iar clienții contribuie la reducerea amprentei asupra mediului, susțin
fermierii locali și, nu în ultimul rând, cumpără alimente sănătoase.
Inițiativa se află la a patra
ediție și se derulează începând cu 22 septembrie , în parteneriat cu Coca-Cola
HBC România și cu sprijinul Green Point Management, Financiar
Recycling, Green PC Ambalaje, Professional Recycle și Envipco
România.
Plata cu PET a fost lansată în premieră
de Carrefour România în 8 hipermarketuri din țară în anul 2019, ca parte din
programul de economie circulară Punem Preț pe Plastic și a fost întâmpinată cu
interes de către clienți: în primele trei ediții au fost colectate peste
750.000 de PET-uri și au fost date la schimb peste 120 de tone de fructe și
legume românești, în 35 de hipermarketuri din țară.
Prima oprire a caravanei Plata
cu PET 2022 va avea loc în Constanța și București Orhideea, unde timp de cinci
zile, clienții din cele două orașe pot aduce PET-uri, sticle sau doze de
aluminiu la stația special amenajată în magazine. Totodată, clienții care aduc
minimum 20 de ambalaje (PET, doze de aluminiu și sticlă) în perioada campaniei
pot participa la tombola cu premii speciale, cu înscriere pe baza voucherului
eliberat de echipamentele inteligente de colectare separată. Pentru mai multe
detalii, participanții pot consulta regulamentul campaniei pe www.carrefour.ro
sau la biroul Relații Clienți din magazin.
Traseul Caravanei Plata cu PET:
- Carrefour Constanța - Bulevardul Tomis nr. 391, Constanța | 22.09.2022-26.09.2022;
interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Orhideea - Splaiul Independenței 210-210B, București
| 22.09.2022-26.09.2022; interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Galați - B-dul George Coșbuc, Nr. 251, Galați, Jud.
Galați | 28.09.2022-02.10.2022; interval
orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Ploiești - Piața 1 Decembrie 1918 Nr. 1, Ploiești, Jud.
Prahova | 28.09.2022-02.10.2022; interval orar:
08:00-20:00
- Carrefour Bârlad - B-dul Republicii Nr. 320, Bârlad, Jud. Vaslui | 05.10.2022-9.10.2022; interval
orar: 08:00-20:00
- Carrefour Târgoviște - Bulevardul Regele Ferdinand nr.6, Târgoviște,
jud. Dâmbovița |05.10.2022-9.10.2022; interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Iași Era - Șoseaua Păcurari nr. 121, Iași | 12.10.2022-16.10.2022; interval
orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Brașov AFI - Bulevardul 15 Noiembrie nr.78, Brașov, Jud. Brașov
| 12.10.2022-16.10.2022; interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Buzău - Bulevardul Unirii nr. 232, Buzău | 19.10.2022-23.10.2022;
interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Sfântu
Gheorghe - Str. Lunca Oltului 31-35,
Sfântu Gheorghe| 19.10.2022-23.10.2022; interval
orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Piatra Neamț - Bulevardul Decebal, Nr. 79, Piatra Neamț, Jud.
Neamț | 29.10.2022-02.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Vulcan - Strada Mihail Sebastian 88, București | 29.10.2022-02.11.2022; interval
orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Suceava - Calea Unirii nr 27B, Suceava | 04.11.2022-
08.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Râmnicu Vâlcea - Strada Ferdinand nr. 38, Râmnicu Vâlcea
| 04.11.2022- 08.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Baia Mare - Bulevardul București nr. 53, Baia Mare
| 11.11.2022- 15.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Drobeta Turnu-Severin - Bulevardul Mihai Viteazul 78,
Drobeta-Turnu Severin | 11.11.2022- 15.11.2022; interval orar:
08:00- 18:00
- Carrefour Satu Mare - Str. Careiului nr.17, Satu Mare | 17.11.2022-
21.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Timișoara - Calea Șagului nr. 100, Timișoara | 17.11.2022-
21.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Oradea Era - Calea Aradului nr 62, Oradea | 23.11.2022-
27.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
- Carrefour Cluj - Strada Avram Iancu 492-500, Florești 407280
| 23.11.2022- 27.11.2022; interval orar: 08:00- 20:00
Campania se va desfășura cu respectarea
tuturor măsurilor de siguranță. Continuăm să Punem Preț pe Plastic, pentru că
orice comportament responsabil #sepune pentru tine, pentru natură dar și pentru
producătorii locali!
Despre Carrefour
Carrefour România. 470 de magazine multi-format în 113 orașe. Lider în e-grocery
Primul retailer omnichannel din România are un ecosistem complet de cumpărături – în magazin și online, prin carrefour.ro, Bringo și parteneri precum Glovo, Wolt, Bolt Food și Trendyol. Programul de loialitate Act For Good din Carrefour app reunește 3+ milioane de utilizatori.
Investiție 100% românească
Carrefour România face acum parte din Pavăl Holding, vehiculul de investiții al familiei Pavăl, unii dintre cei mai importanți antreprenori români și proprietarii Dedeman, liderul pieței de retail de bricolaj din România.
95% furnizori români alimentari. +2.000 producători locali.
Cea mai extinsă rețea locală din retailul românesc, susținută prin programe naționale precum Grădina Noastră, Deschidem Vinul Românesc și De aici, de aproape.
Pilon economic și social
Unul dintre cei mai mari angajatori din țară și companie certificată Top Employer (2023-2026), Carrefour România a contribuit în 2025 cu aproape 1 miliard de lei la bugetul de stat prin taxe și impozite.