București, 24 octombrie 2022. Proiectul „Gust
pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase,”
derulat de Asociația InspirAction și Carrefour
România este implementat, din luna octombrie, în
7 școli din 5 orașe din țară: Alba-Iulia (Liceul cu Program Sportiv
Alba-Iulia), București (Școala
Gimnazială George Bacovia), Botoșani
(Școala Gimnazială Elena Rareș), Craiova
(Școala Gimnazială Sf. Dumitru) și Focșani
(Școala Gimnazială Nicolae Iorga, Școala Gimnazială Alexandru Vlahuță și
Școala Gimnazială Oana Diana Renea).
Programul educațional este susținut de către Inspectoratele Școlare Județene Alba-Iulia, București, Dolj și Vrancea, iar școlile au fost alese în urma procesului de selecție
inițiat în luna septembrie, pe baza unor criterii de selecție cantitative,
precum numărul de copii înscriși, important pentru maximizarea rezultatelor
programului, așezarea geografică sau existența unui spațiu potrivit pentru
organizarea de activități practice de grădinărit dar și pe baza unor criterii
de selecție calitative, cum sunt motivația cadrelor didactice și dorința
acestora de implicare activă sau motivația elevilor și dorința argumentată a
acestora de a face parte din proiect. 32
de școli au transmis aplicații pentru înscrierea în proiect și 640 de elevi au participat la
chestionarele de motivație.
România se confruntă cu o rată ridicată de supraponderalitate și cu
lipsa unei rutine sănătoase, din care sa facă parte și activitățile sportive: 34,6% din populație este afectată de
suprapondere (OMS, 2022), doar 8%
dintre români mănâncă sănătos și numai 11%
fac sport, conform (INS, 2021). De aceea, pentru formarea unei generații mai
sănătoase și mai echilibrate, Carrefour
România și Asociația InspirAction
își propun să contribuie la educarea viitorilor adulți, în vederea adoptării
unui stil de viață sănătos, printr-un proiect cu structură și conținut unice, „Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri
sănătoase și mese delicioase”.
În prima sa etapă, proiectul pune bazele
teoretice ale alimentației sănătoase, deoarece este important ca fiecare
participant să înțeleagă, încă de la început, principii alimentare de bază, cum pot fi diversificate alimentele consumate, ce să
consume în funcție de activitățile pe care le desfășoară, legătura dintre
alimentație și emoții, rolul somnului și al sportului în viața de zi cu zi.
Ulterior, în cea de-a doua etapă a proiectului, participanții se vor bucura și de o
componentă practică, care constă în sesiuni de mindfulness, aerobic și sădirea
unei grădini.
Educarea tinerei generații este un proces de
durată. Sesiunile proiectului „Gust pentru Sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase”
se vor desfășoară în perioada octombrie 2022
- iunie 2023, beneficiari fiind 220 de elevi și 600 de
părinți și bunici. Implicarea părinților este necesară, pentru că aceștia îndeplinesc un rol esențial în educația
alimentară a adolescenților. De aceea și aceștia vor participa la o serie de
webinarii cu specialiști ce le vor prezenta diferite obiceiuri alimentare care
să contribuie atât la dezvoltarea sănătoasă a copiilor, cât și a lor.
„Responsabilitatea socială este o
parte integrantă a strategiei de business Carrefour, care ne ghidează în
permanență acțiunile și modul de funcționare. Fie că vorbim despre educație,
comunitate, mediu sau tranziție alimentară, inițiativele noastre sunt calibrate
pentru a avea un impact polivalent, resimțit chiar și dincolo de aceste zone.
Ne bucurăm că atât elevii și cadrele didactice, cât și familiile tinerei
generații privesc cu receptivitate proiectul demarat alături de partenerii
noștri din Asociația InspirAction, ceea ce arată un interes crescut față de
nevoia unei educații alimentare sănătoase în școli. Suntem încrezători ca
împreună, prin mobilizare, acțiune și colaborare, vom reuși să ducem mai
departe schimbarea în mai bine.”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
„Toate școlile întâlnite de noi în
procesul de selecție ne-au impresionat prin dorința foarte mare de a fi parte
din acest proiect. Așa se face că în cea mai mare parte cheia în selecție a
fost la elevi, care de asemenea s-au arătat foarte dornici să participe la
proiectul nostru. Le mulțumim tuturor celor care au aplicat la proiectul nostru
și păstrăm legătura.”, a adăugat Simona
Paraschiv, Președinte Asociația InspirAction.
“Inspectoratul Școlar
Județean Dolj are deschidere spre activitățile extrașcolare și susține
structura și conținutul acestui proiect care contribuie la o educație sănătoasă
și la un stil de viață sănătos pentru copiii noștri. Ne bucurăm de inițiativă
și de colaborarea cu toți partenerii implicați și ne propunem să avem rezultate
eficiente în urma derulării proiectului.”, declară Prof. Irina Ștefana Broscaru, Inspector
Școlar General Adjunct, I.S.J. Dolj.
“Activitățile din proiectul
educațional <<Gust
pentru sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase>> derulat de Asociația InspirAction și Carrefour
România este susținut de Inspectoratul Școlar Județean Dolj și are ca scop
promovarea informațiilor care să prezinte valoare unei alimentații sănătoase a
unei educații alimentare de calitate și
selectivă. Mulțumim tuturor pentru implicarea, susținerea și promovarea
proiectelor extrașcolare în rândul tinerilor.”, declară Prof. Nirvana Mândruleanu, Inspector școlar
pentru activități extrașcolare, I.S.J. Dolj.
“Este foarte important ca la
școală să discutăm despre avantajele unui stil de viață sănătos, să învățăm să
facem sport cât mai des și să promovăm beneficiile alimentației sănătoase.
Elevii noștri trebuie să afle, cu ajutorul proiectelor educaționale și cu
ajutorul specialiștilor, că o alimentație sănătoasă înseamnă: îmbunătățirea
stării de spirit; dezvoltarea creierului; menținerea unei greutăți sănătoase;
prevenirea multor boli cronice - bolile de inimă, hipertensiunea arterială,
diabetul zaharat și obezitate. Felicit inițiativa care va ajuta tânăra
generație să învețe să facă din orice masă o experiență distractivă și
sănătoasă pentru organismul lor.”, declară Prof. Ana-Maria
Ștefan, Inspector școlar pentru activități extrașcolare, I.S.M.B.
“Proiectul acesta este o
oportunitate grozavă pentru elevii noștri. Ne bucurăm mult că suntem parte din
el!” declară Prof.
Carmen Hulea, Inspector școlar pentru activități extrașcolare, I.S.J. Vrancea.
“Noi
susținem astfel de proiecte extrașcolare
deoarece reprezintă o componentă educațională valoroasă cărora orice
cadru didactic trebuie să le acorde atenție pentru că ele cresc interesul
elevilor pentru școală. De asemenea activitatea extracurriculară exercită o
influență formativă asupra elevilor și reprezintă o oportunitate pentru
dezvoltarea personală a competențelor
în raport cu anumite obiective, pentru succesul lor educațional, dar și
pentru viața de zi cu zi.”, declară Prof. Elena Ignat, Inspector școlar pentru activități
extrașcolare, I.S.J. Alba.
Despre Carrefour
Carrefour România le oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături. Primul retailer omnichannel din România, Carrefour le oferă clienților experiențe de cumpărături cu ajutorul aplicației mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de online shopping cu livrare acasă, prin BRINGO, Glovo, Wolt, Bolt Food și Trendyol sau pe baza comenzii pe www.carrefour.ro.
Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la peste 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024, 2025).
Compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească. Platforma Act For Good transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.
Unul dintre cei mai mari angajatori din România, companiile aparținând Grupului Carrefour în România fac parte din categoria celor ce contribuie semnificativ prin impozitele și taxele datorate către stat. Astfel, în 2024, Carrefour a plătit la bugetul de stat prin toate companiile prin care este prezent pe piața locală (Carrefour Romania S.A., România Hypermarche S.A., Supeco Investment SRL și Columbus Active SRL) impozite și taxe de aproape un 1 Miliard de lei, în creștere cu peste 20% față de 2023.
Carrefour România operează în România prin trei entități juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.