Noutati

Studiu despre cum petrec românii de sărbători: musafir sau gazdă? Indiferent de rol, peste 70% dintre aceștia pun pe primul loc bucuria celuilalt

 

Studiu despre cum petrec românii de sărbători: musafir sau gazdă? Indiferent de rol, peste 70% dintre aceștia pun pe primul loc bucuria celuilalt               

Carrefour România, retailerul preferat de români ca destinație pentru cumpărăturile de Crăciun, deschide conversația despre gazde și musafiri    

București, 29 noiembrie 2023: De sărbători, majoritatea românilor declară că una dintre activitățile principale este de a merge în vizită (58%), iar mai mult de jumătate dintre tineri preferă să fie musafiri, potrivit celui mai recent sondaj despre activitățile și preferințele de Crăciun în țara noastră, comandat de Carrefour România. Sărbătorile de iarnă sunt perioada preferată a anului pentru toți, mai ales pentru ocazia de a petrece mai mult timp cu familia, aceasta fiind activitatea cea mai importantă pentru 41% dintre respondenți. Dar Crăciunul vine și cu multă responsabilitate, atât pentru gazde, cât și pentru musafiri, mersul la cumpărături fiind pe primul loc dintre activitățile preferate de sărbători (64% din respondenți).

În luna decembrie, Carrefour prezintă tabloul sărbătorilor de iarnă la români din perspectiva originală a modului în care aceștia aleg să se bucure de aceste momente alături de prieteni și familie.

Rezultatele sondajului arată că 64% dintre români intră în spiritul sărbătorilor atunci când fac cumpărături și pregătiri pentru Crăciun. Iar aceste eforturi sunt încununate de revederea cu cei dragi, ce are o însemnătate aparte pentru mai bine de jumătate dintre ei. Tinerii (68%) văd timpul drept cea mai valoroasă resursă și aleg să o dedice familiei și prietenilor în totalitate, luându-și în serios rolul de musafir. Pe măsură ce înaintează în vârstă (după 35 de ani), românii renunță treptat la haina de musafir, pentru cea de gazdă.

„Ne-am propus să facem o radiografie a felului în care românii percep și petrec sărbătorile de iarnă. Am vrut să aflăm ce îi energizează pe oameni și cum se pregătesc ei de sezonul festiv în 2023. Și am fost plăcut surprinși să descoperim că cel mai important pentru ei este timpul petrecut alături de cei dragi, mai mult de jumătate dintre ei îmbrățișează cu mare drag atât statutul de gazdă, cât și de musafir. Pentru a-și îndeplini cu succes aceste două roluri, le-am pregătit o serie de oferte promoționale și un portofoliu bogat de sezon. Indiferent că sunteți gazde sau musafiri, în magazinele Carrefour găsiți produse ideale de pus pe masă sau dăruit de Crăciun, pentru extra magie în familie sau cu prietenii. Ne bucurăm, totodată, că an de an, Carrefour a urcat în preferințele românilor, iar acum, 1 din 4 români ne consideră destinația preferată a cumpărăturilor de Crăciun. Le mulțumim pe această cale și promitem că vom fi la înălțimea așteptărilor și în acest an”, a declarat Narcis Horhoianu, Marketing Director, Carrefour România.

Ce înseamnă pentru români magia Crăciunului

Momentele simple petrecute alături de cei dragi adăpostesc adevărata magie a Crăciunului. Pentru cei mai mulți români, Crăciunul este cel mai așteptat eveniment al anului. Mai important decât statutul de gazdă sau musafir, 41% dintre ei apreciază cel mai mult ocazia de a petrece timp cu familia și prietenii în confortul locuinței. Doar 13% și-au exprimat preferința de a călători în această perioadă, conform studiului inițiat de Carrefour România și condus de Cult Market Research.

Musafir și gazdă: roluri bine definite

Extra magia gazdei: o casă frumos decorată

Rolul gazdei a fost și va rămâne acela de a anima atmosfera din cadrul mesei de sărbători. Printre activități precum mersul la cumpărături, pregătirea și aranjarea mesei festive, 1 din 2 români acordă o atenție deosebită decorării casei atunci când își așteaptă rudele și prietenii să îi treacă pragul. Din dorința de a-i face pe oaspeți să se simtă ca acasă, românii își iau rolul de gazdă foarte în serios, ba chiar sunt de părere că este de datoria lor să binedispună pe toată lumea. Pentru asta, cei mai mulți (56%) spun că adoră să meargă la cumpărat de cadouri.

Un adevărat ritual pentru gazde

Pentru gazde, există un adevărat ritual al pregătirilor – parte din bucuria acestui anotimp festiv stă în participarea fiecărei persoane la pregătiri. Conform studiului, decorarea casei și pregătirea mâncării le revine în principal femeilor, în timp ce bărbații merg la cumpărat cadouri. Toate acestea, pe nelipsitul fundal sonor al colindelor, preferate de 1 din 4 români.

Musafirul nu se ridică de la masă până nu gustă din toate preparatele

După un an agitat, românii profită de timpul liber din perioada Crăciunului și preferă să petreacă sărbătorile în tihnă, să se relaxeze, evitând activitățile care consumă multă energie (59%), aspecte preferabile din postura de musafir. Mai degrabă, preferă să ajute gazda la pregătirea mesei, în timp ce savurează împreună un pahar de vin și mai fac câte o glumă printre înghițituri. Tot procesul se transformă într-un ritual care prevestește o seară reușită.

Odată așezați la masă, cea mai mare preocupare a musafirilor este să deguste cât mai multe preparate, preferabil câte puțin din toate, în semn de apreciere pentru efortul depus de gazde. Cu siguranță nu vor lipsi nici anul acesta de pe masa de Crăciun tradiționalele sarmale, preparatul culinar preferat de sărbători pentru 1 din 3 români.

Cadoul, cartea de vizită a musafirului

Dincolo de diferențele specifice rolului, când vine vorba de cadouri, oamenii împărtășesc aceeași bucurie – de a surprinde și a fi surprinși. Mai exact, mai bine de jumătate dintre români sunt încântați să primească, dar să și ofere celor dragi cadouri. Bucuria primirii și dăruirii e mult mai importantă decât conținutul sau categoria din care face parte cadoul respectiv. Majoritatea românilor privesc cadourile ca pe un simbol al aprecierii și un schimb de energie pozitivă.

Cadourile nu lipsesc de pe lista de cumpărături, rămânând în topul așteptărilor față de musafiri, care nu trebuie să se prezinte în vizită cu mâna goală, ci să treacă pragul gazdei cu un dar (49%), băuturi (32%) și dulciuri (31%) sau, pur și simplu, mâncare (22%). Românii apelează la magazinele online (53%), dar și la hipermarketuri, supermarketuri și mall-uri pentru cumpărarea cadourilor.

Chiar dacă inflația este în creștere, iar puterea de cumpărare mai mică decât în anii precedenți, cei mai mulți români (41%) alocă între 100 și 500 de lei pentru cei dragi. Sentimentul de a dărui e încă mai puternic. Părinții și bunicii primesc în dar haine, copiii primesc jucării, iar prietenii diverse, în funcție de gusturi. 

 

Despre studiu

În intervalul 21-22 noiembrie, un eșantion reprezentativ online format din 610 persoane cu vârste cuprinse între 18-65 de ani a luat parte la studiul inițiat de Carrefour România și condus de Cult Market Research. Construit după o metodă de cercetare cantitativă pe bază de chestionar online, studiul oferă detalii actuale despre modul în care își petrec românii sărbătorile de iarnă în 2023 și cum își împart atribuțiile care vin la pachet cu rolurile de gazdă și musafir. 

Despre Carrefour România

Carrefour România le oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături. Singurul retailer omnichannel din România, Carrefour le oferă clienților experiențe de cumpărături cu ajutorul aplicației mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de online shopping cu livrare acasă, prin BRINGO și Glovo sau cu opțiunea Click & Collect de pe www.carrefour.ro.

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la peste 430 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat  pentru peste 17.000 de angajați.

În 2022, Carrefour România a fost un important contributor la susținerea economiei, cu peste 681 milioane de lei în taxe aduse la bugetul de stat. Furnizorii Carrefour de anul trecut au provenit în proporție de peste 93% din România, iar acum retailerul continuă să își extindă rețeaua de producători locali și ultra-locali, care însumează peste 1.300 de parteneriate, pentru furnizarea de produse proaspete.

Compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească sau Plata cu PET. Platforma Act For Good transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.

Carrefour România operează în România prin cinci entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operational SRL, Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.

Despre Carrefour +-

În România, grupul Carrefour oferă clienților săi multiple posibilități de a face cumpărături, atât în cele peste 360 de magazine din țară, cât și prin portalul unic www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, în 35 de orașe.

Continuând seria inovațiilor, Carrefour a extins serviciul integrat „Casa ta - Self Service”, casa de marcat unde clienții au posibilitatea să scaneze și să plătească singuri, în același loc, produsele cumpărate. Prin aplicația Carrefour, clienții pot scana produsele când le iau de la raft, apoi plătesc la casa de marcat fără a mai trece produsele pe bandă.

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, retailerul a lansat, în premieră în România, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima de acest gen fondată alături de un retailer. Proiectul aduce mai aproape de clienții Carrefour producătorii agricoli români cu produse de calitate și le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piață de desfacere sustenabilă.

Ca parte a aceluiași demers strategic, Carrefour a lansat în luna martie 2019 Creștem România BIO, un program național pentru susținerea conversiei fermierilor români la Agricultura BIO și promovarea produselor BIO românești. Programul reprezintă un angajament pe termen lung si a fost deschis oricărui fermier român care a dorit să fie certificat BIO. Scopul este acela de a crea în România un segment puternic de producători certificați BIO, care să poată oferi românilor șansa de a mânca mai bine.

În luna iulie 2019, Carrefour România a lansat “Punem preț pe plastic”, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. În cadrul programului, inițiativa Plata cu PET-ul a ajuns în 7 hipermarketuri Carrefour din 6 orașe: București (Băneasa și ParkLake), Constanța, Buzău, Cluj, Oradea și Timișoara. În fiecare oraș, timp de 10 zile, oamenii au putut aduce PET-uri în schimbul fructelor și legumelor provenite de la producători locali. Inițiativa a adunat un număr de 270.000 de PET-uri pentru 64.000 kg fructe și legume românești de sezon.