Ceausescu si scriitorii. Analize politico-literare in timp real
Cod produs: 32551997
Descriere Ceausescu si scriitorii. Analize politico-literare in timp real
"Cartea de fata a reputatului politolog si istoric Anneli Ute Gabanyi este un turnesol perfect, in timp real, al atmosferei totalitare ce a inconjurat si a dominat societatea romaneasca si, odata cu ea, lumea scriitorilor inainte de 1989. Comunismul a fost nu doar un regim ilegitim si criminal, astfel catalogat de statul roman, dar a fost in principal un sistem feroce de control al vietii cotidiene si al tuturor domeniilor de activitate sociala si profesionala. De aceea, coborarea in timp pe care o fac textele lucrarii de fata are rolul de a reactualiza memoria noastra colectiva, iar pentru generatiile mai tinere de a le fauri o fresca fidela a unui univers complet necunoscut, ce pare astazi ireal. (...)
In Ceausescu si scriitorii, Anneli Ute Gabanyi deconstruieste practic, unul cate unul, mecanismele prin care structurile comuniste de putere constrangeau si supravegheau scriitorii, modalitatile istorice, contextuale, in care generatiile de scriitori interferau si, totodata, modificarile de directie si de intensitate ale cenzurii oficiale sau ale indicatiilor pretioase. Din analizele minutioase ale doamnei Gabanyi constatam ca particularitatile devin importante, diferentele dintre deceniile comunismului nu pot fi deloc trecute cu vederea prin judecati pripite si generale." ALEXANDRU MURARU
"Reeditarea acestui volum sub egida IICCMER are rolul de a ne re-pune in fata o oglinda. Si aceasta deoarece, in masura in care este o carte despre relatia intelectualilor cu regimul totalitar al lui Ceausescu, este si una despre societatea romaneasca a acelor ani. Cred ca, in conditiile in care, la mai bine de 30 de ani de la caderea regimului comunist, nostalgia total nejustificata dupa acesta este in crestere, e necesar ca fiecare noua generatie a Romaniei democratice sa aiba acces la astfel de carti. Fiind o fresca scrisa la cald in si despre acea epoca, volumul semnat de Anneli Ute Gabanyi are marele merit de a ne invata ca, si atunci cand au existat acte mai puternice ori mai firave de opozitie, regimul comunist s-a putut totusi baza pe lasitati si complicitati." DANIEL SANDRU
"Constat cu regret si uneori cu stupoare ca dupa 1989 s-a instalat in Romania o viziune anistorica a politicii culturale a acelor vremi, viziune care a dus la o intelegere oarecum simplista, nivelatoare, maniheista a fenomenelor politice din perioada comunista din Romania. Aceasta viziune a dus la negarea sau la ignorarea pe nedrept a unor valori literare certe create in acei ani. As dori ca prin studiile mele sa se afle care au fost ingradirile cu care s-au confruntat creatorii de arta in perioadele foarte diverse ale epocii comuniste in Romania, cum si prin ce mijloace au rezistat scriitori adevarati dictatului politic, fie ca refuzau sa se conformeze preceptelor Partidului Comunist scriind literatura apolitica de inalta calitate, fie ca se angajau in lupta cu cenzura pentru a trata, in limitele posibilului, teme de actualitate sociala si politica." ANNELI UTE GABANYI
ANNELI UTE GABANYI (18 octombrie 1942, Bucuresti) este jurnalist, cercetator politic, critic literar si filolog. A studiat filologie si stiinte politice la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj si ulterior la Universitatea din Auvergne si Universitatea din California de Sud. A obtinut un doctorat in filosofie de la Universitatea Helmut Schmidt, din Hamburg. A fost analist si sef al sectiei de cercetare pentru Romania la Radio Europa Libera. Gabanyi a publicat o serie de carti, studii si articole stiintifice despre Republica Moldova si despre Romania sub comunism, Revolutia din 1989 si parcursul postdecembrist al tarii, printre care amintim Cultul lui Ceausescu, Revolutia din 1989. Invinsi si invingatori (coordonator alaturi de Alexandru Muraru, Andrei Muraru si Daniel Sandru) si Revolutia neterminata.
Specificatii Ceausescu si scriitorii. Analize politico-literare in timp real
Caracteristici generale
General
Ne imbunatatim in permanenta informatiile pe site.
Exista posibilitatea sa mai apara erori in descrierile produselor, independent de vointa noastra. Fotografiile produselor sunt cu caracter informativ, de asta pot aparea diferente fata de realitate. E posibil ca specificatiile sau pretul produselor sa fie modificate de parteneri sau producatori, fara preaviz sau pot aparea erori de operare.
Orice promotie prezentata pe site este valabila in limita stocului disponibil.
Multumim pentru intelegere.