Tradiții de Valentine’s Day

Ziua Îndrăgostiților - Tradiții de Valentine’s Day

 

 

Ziua Îndrăgostiților, sau Valentine’s Day, este sărbătorită în fiecare an pe data de 14 februarie. Oameni din întreaga lume fac în această zi cadouri frumoase partenerilor de viață și există numeroase tradiții legate de această sărbătoare. Desigur, cea mai cunoscută tradiție o reprezintă scrisorile de dragoste pe care și le trimit între ei colegii de școală - numite Valentines Cards. Aceste mici atenții pot fi însoțite și de o bombonică, pentru că dulciurile sunt cadoul tradițional de Ziua Îndrăgostiților. 

În privința cadourilor pe care și le fac între ei îndrăgostiții nu există însă o regulă - se pot oferi cosmetice, parfumuri, lenjerie sexy sau ceasuri și bijuterii. Alegerea se face, evident, în funcție de buget și de preferințele persoanei dragi, iar femeile trebuie să primească nepărat, alături de cadou, și un frumos buchet de flori.

Valentine’s Day nu este însă doar despre cadouri, declarații de dragoste și cine romantice. Ci și despre tradiții interesante, care diferă de la o țară la alta. Iată câteva dintre cele mai interesante.

Sărbătoare a fertilității și rodniciei

Această sărbătoare își are originea în serbările păgâne legate de cultul fertilității și cultivării pământului. Având loc în luna februarie, această zi marchează apropierea primăverii, deci reluarea muncii la câmp. De altfel, în multe țări, dar mai ales în Slovenia, această zi este asociată atât cu dragostea cât și cu bogăția recoltelor. În trecut, tinerii mergeau la muncile câmpului în această perioadă și tot atunci aveau loc multe cereri în căsătorie.

Flori și ciocolată

După cum am precizat și la începutul articolului, de Ziua Îndrăgostiților cadourile tradiționale oferite sunt florile și ciocolata sau alte dulciuri. Aceasta este cea mai răspândită tradiție, fiind respectată în foarte multe țări - din Statele Unite, în țările scandinave și până în Japonia. De cele mai multe ori, tradiția cere ca bărbatul să ofere ciocolată iubitei sale, însă în Coreea de Sud este exact invers - femeile le oferă dulciuri bărbaților pe care îi iubesc. Este lesne de înțeles că această tradiție este o adevărată mană cerească pentru florari și pentru producătorii și vânzătorii de ciocolată și dulciuri, care pot câștiga într-o singură zi cât într-o lună întreagă.

 

 

Desigur, în anumite țări celebrarea acestei zile este oficial interzisă, cum este cazul statelor musulmane din Orientul Mijlociu. Liderii islamici consideră că Ziua Îndrăgostiților este o sărbătoare comercială, care nu are legătură cu religia musulmană și prin urmare trebuie interzisă. Dar chiar și aici există excepții, iar în Pakistan, spre exemplu, mulți bărbați oferă flori femeilor iubite pe data de 14 februarie.

Ziua iubirii și prieteniei

O tradiție foarte interesantă regăsim în Finlanda, unde, pe 14 februarie, este celebrată Ziua Îndrăgostiților, dar și Ziua Prieteniei. Astfel, în această zi nu doar cuplurile vor ieși la restaurant și își vor face cadouri, ci și prietenii, pentru că și aceste relații sunt puternice și merită sărbătorite. Tradiția este relativ recentă - din anii 1980 - și este cu siguranță foarte apreciată, pentru că astfel chiar și persoanele singure, care nu au un partener, se vor simți bine pe 14 februarie. Ele pot să iasă în oraș cu un prieten, fără că acest lucru să stârnească tot felul de zvonuri și suspiciuni neîntemeiate.

Dragoste reciprocă, daruri reciproce

Nu este prea corect ca numai femeile să primească flori și dulciuri de la partenerii lor, nu? Ei bine, cel puțin așa consideră coreenii, pentru că la ei tradiția este puțin diferită. În Coreea de Sud, pe 14 februarie femeile sunt cele care le oferă bărbaților iubiți flori și dulciuri. În curând însă vine și rândul lor: pe 14 martie, bărbații vor oferi daruri femeilor iubite, în special flori și ciocolată. Prin urmare, putem spune că în Coreea există două zile speciale pentru îndrăgostiți, când cuplurile își fac daruri și celebrează iubirea pe care și-o poartă.

Nuntă în grup

Filipinezii merg și mai departe în această Zi a Îndrăgostiților și nu se rezumă doar la cadouri și declarații de dragoste. În Filipine, pe 14 februarie este o tradiție a nunților organizate în grup. Astfel, în această zi, sute de cupluri se adună în locuri publice pentru a se căsători sau pentru a-și reînnoi jurămintele matrimoniale. Acest obicei devine tot mai popular în ultimii ani, mai ales în rândul cuplurilor tinere.

Declarație publică de dragoste

În Africa de Dus regăsim o tradiția foarte asemănătoare cu anticul ritual roman numit Lupercalia. Femeile scriu numele bărbatului iubit pe haine, astfel încât toată lumea să afle cine este alesul lor. Uneori, tot în acest fel află și bărbații cine este admiratoarea lor secretă.

Acestea sunt cele mai interesante și răspândite tradiții de Ziua Îndrăgostiților. Desigur, există și altele, însă toate au ceva esențial în comun: declarații de dragoste și, ca o dovadă a acesteia, oferirea unor cadouri frumoase, din inimă.

Ne pare rau…nu am gasit niciun produs :(
Ne pasa de securitatea datelor tale! Te rugam sa ne acorzi cateva minute pentru a-ti valida datele

Pentru a putea plasa comenzi, este necesara validarea datelor unice asociate acestui cont (adresa de email si numar de telefon). Dureaza doar cateva minute!