Cum aranjezi masa pentru o zi romantică de Valentine’s Day

 

 

 

 

Secretul unei cine romantice de Valentine’s Day stă în detaliile alese cu grijă și în creativitate. Nu trebuie să plătești o avere pe accesorii sofisticate și scumpe. Poți pregăti foarte simplu o cină de neuitat pentru cel drag, dacă îți pui în valoare imaginația. Gătește un meniu delicios, care știi că îi place, dar alege ceva ușor, care că includă și dulciurile lui favorite - prăjituri, tort sau plăcinte făcute de tine, cu dragoste. Iar pentru o atmosferă de neuitat, decorează cu atenție masa și acordă atenția cuvenită fiecărui detaliu. Iată câteva sugestii pe care le poți avea în vedere dacă vrei să pregătești o cină romantică iubitului tău.

Fața de masă și accesoriile

Primul pas pe care îl ai de făcut este să alegi fața de masă și șervețelele potrivite. Este foarte important să alegi culorile adecvate pentru o atmosferă romantică și pasională, dar contează și textura materialului. Pentru un decor elegant, rafinat și intim poți alege o față de masă din mătase, catifea sau dantelă. Poți opta pentru un contrast puternic de culori, care se poate obține foarte ușor prin combinarea șervețelelor cu fața de masă - alb și roșu este o alegere clasică și de efect.  Dacă vrei ceva mai deosebit și mai cald, o atmosferă mai intimă, poți alege tonuri pastelate - roz, culoarea piersicii, auriu sau bej. 

 

Adaugă lumânări parfumate, vaze pline cu flori sau creează chiar tu flori sau inimioare din hârtie colorată. Nu este deloc complicat și în acest fel vei personaliza decorul, vei obține un cadru unic, romantic, unde totul este gândit doar pentru tine și el. O altă soluție inedită pentru decorarea mesei este folosirea unor decorațiuni comestibile. Modelează inimioare, flori sau alte forme din fructe sau ciocolată și savurează-le împreună cu partenerul tău.

 

În centrul mesei poți pune o vază mare de cristal, pe care să o umpli cu flori parfumate. Trandafirii sunt asociați în general cu Ziua Îndrăgostiților, dar dacă vrei să alegi ceva mai inedit, poți cumpăra orhidee sau flori de liliac. Presară și câteva petale de trandafir peste fața de masă și chiar pe jos. E o soluție simplă, cu efect garantat.

Alegerea veselei potrivite

Pasul următor este alegerea farfuriilor și tacâmurilor pe care le vei folosi pentru această zi deosebită. Cumpără un set nou de farfurii, cu un model deosebit, flori sau inimioare. Pune alături și tacâmuri din inox de calitate, poate chiar unele care sunt decorate pe mâner cu diferite modele romantice. 

 

Și paharele în care veți savura vinul trebuie să fie noi sau în stare perfectă. Nu e obligatoriu să folosești seturi clasice de pahare de vin sau de șampanie din sticlă sau cristal, poți cumpăra și pahare mai deosebite, colorate sau imprimate cu diferite mesaje sau desene. Important este ca decorul să fie potrivit pentru voi doi, să nu pară copiat din reclame.

 

Pentru un cadru vesel, mai jucăuș, poți cumpăra și câteva baloane clasice, roșii, în formă de inimioară sau unele cu modele haioase, cum sunt fețele zâmbitoare sau cele cu diferite mesaje scrise pe ele. Dacă nu îți place ideea folosirii baloanelor, ai putea să decorezi camera cu lampioane suspendate sau zburătoare. Vei găsi orice model dorești, de la cele clasice, colorate până la modele deosebite, în formă de flori sau de inimă. Trebuie doar să le aprindeți și să le priviți cum se înalță spre cer, după ce ați savurat împreună cina romantică pe care ai pregătit-o.

 

Iată cât de simplu este să creezi atmosfera ideală pentru clipe de neuitat alături de cel drag! Alege din aceste recomandări ce crezi că vi se potrivește mai bine și bucură-te din plin de dragostea voastră!



 

Ne pare rau…nu am gasit niciun produs :(
Ne pasa de securitatea datelor tale! Te rugam sa ne acorzi cateva minute pentru a-ti valida datele

Pentru a putea plasa comenzi, este necesara validarea datelor unice asociate acestui cont (adresa de email si numar de telefon). Dureaza doar cateva minute!