Tradiții de Crăciun și cele mai fascinante obiceiuri românești

Tradiții de Crăciun și cele mai fascinante obiceiuri românești

Multe tradiții de Crăciun a strâns neamul nostru de-a lungul timpului și puține mai urmăm astăzi, când multe obiceiuri românești au fost uitate sau înlocuite cu rânduielile altor popoare. Despre acest din urmă lucru nu zicem nici că e rău, nici că e bine, pentru că atâta vreme cât ne aduce mulțumire și bucurie, orice tradiție e binevenită. 

 

Dar un lucru e sigur: folclorul românesc abundă în frumoase tradiții de Crăciun, iar o incursiune printre acestea te va încânta mai mult decât crezi. Sărbătorile de iarnă se apropie, așa că te invităm să ne însoțești într-o plimbare plină de farmec în lumea vechilor obiceiuri românești de Crăciun

Colacii de Crăciun

Fără colaci nu s-a mai pomenit Crăciun. Aluatul dospit și modelat în forme de cerc, potcoavă, stea sau de păpușă este un aliment sacru, ce reprezintă sacrificiul grâului în folclorul românesc. Colacii se mănâncă la masa de Crăciun, se oferă ca răsplată colindătorilor sau se dau, prin pomană, spiritelor celor morți. 

În unele zone ale țării, de Crăciun se coace un colac de forma cifrei 8 (care reprezintă în bucătăria populară divinitatea), dar nu se mănâncă. Colacul de Crăciun se păstrează până hăt, în martie, tocmai la sărbătoarea Mucenicilor, când se pune în coarnele boilor de la plug, înainte de a se trage prima brazdă. Restul se mănâncă pe ogor de către gospodari și de vitele pe care le-au adus ca să lucreze pământul.

Colindele de Crăciun

Radu Anton Roman povestește, în cartea „Bucureștii pe care nu i-am cunoscut”, că „de Crăciun, urbea făcea carnaval. Întâi și-ntâi, bucureștenii își pregăteau și târguiau stelele.” Este vorba, bineînțeles, despre stelele cu cinci colțuri folosite la colindat de cetele de copilandri și flăcăi, confecționate din țesături fine de lână sau mătase, satinuri, dantele, mărgele și ciucuri, de către meșterii orașului sau ai satului. Nu, nu erau deloc ieftine, iar băieții din ceată strângeau bani de pe întreaga uliță ca să aibă stea pentru colindat. 

Iar dacă ți se pare că acum sunt mulți colindători în oraș, să știi că nici cu un secol în urmă lucrurile nu stăteau altfel. Cum venea iarna, cum se „umpleau străzile, tramvaiele și parcurile de o plodărime teribilă. Sute de năpârstoci – dar și cete de băiețandri ori chiar flăcăi cu tuleiele pornite – veneau șuvoi de prin mahalale, să-ți bată în poartă, să-ți cânte sub fereastră, să te firitisească la ușă, la târguieli, la berărie și orișiunde mai umblai.” În sate, e drept că se colinda cu măsură, o dată în Ajun și o dată de Anul Nou, dar în târgurile mari, unde era zilnic rost de colaci, nuci și mere, ulițele se umpleau repede de mici colindători.

Obiceiul românesc al colindelor este cu atât mai fascinant astăzi, cu cât ne gândim mai mult la semnificația dată de strămoșii noștri: când colindătorii intră în casele oamenilor, cerul se deschide și Dumnezeu se așază la masă cu gazda. 

Despre colinde tradiția mai spune că le-a lăsat Dumnezeu să ajungă la urechile oamenilor în fiecare an, de Crăciun, ca să-i îmblânzească și să le alunge gândurile rele. Când nu se vor mai auzi colinde pe pământ, lumea va încăpea în mâinile diavolilor. Deocamdată, însă, suntem feriți de un astfel de prăpăd: colindătorii încă merg din casă în casă începând cu prima zi de Crăciun sau chiar și mai devreme, vestind oamenilor nașterea Mântuitorului. 

Un rit mai puțin cunoscut este cel al toiegelor din lemn de alun numite colindele, pe care copiii obișnuiau să le înfigă în Ajunul Crăciunului lângă crucile mormintelor, ca să aibă pe ce se sprijini sufletele morților. Aceste nuiele de alun se tăiau de copii până în ziua de Ignat, apoi se uscau și se decorau cu romburi albe și negre, simbol al alternanței noapte-zi, iarnă-vară. Toiegele (colindele) se mai ofereau și ca răsplată colindătorilor de către gazde. 

Ziua de Ignat

În vechile culturi, porcul era considerat un animal sacru, iar creștinismul a încorporat sacrificarea acestuia în suita de pregătiri pentru sărbătoarea Crăciunului. 

Porcul se sacrifică ritualic în zorii zilei de Ignat (20 decembrie), într-un spațiu pregătit înainte conform datinii: animalul trebuie stropit cu apă sfințită, se așază cu capul spre răsărit, iar pe frunte sau pe ceafă i se trasează o cruce pe care se presară sare. Părul porcului (după ce a fost legat pentru bidinele) trebuie înmuiat în sânge „pentru ca să nu se stingă neamul porcilor”. 

Bradul de Crăciun

Tradiția pomului de Crăciun a început undeva în țările germanice, iar românii au preluat-o în 1866, prin intermediul regelui Carol I de Hohenzollern, care a împodobit în Palatul Domnesc primul nostru brad de Crăciun. De aici, tradiția s-a răspândit mai întâi printre nobili și după aceea în casele tuturor românilor. 

Cadourile de Crăciun

Aur, tămâie și mir - acestea au fost primele daruri oferite Mântuitorului de către cei trei magi de la Răsărit, iar tradiția cadourilor s-a păstrat până în zilele noastre în mai toate culturile creștine. În țările române, prin secolul XVI, însă, acest obicei a impresionat călătorii străini precum Francesco Sivori, secretarul genovez al lui Petru Cercel. Acesta nota că, de Crăciun, „oamenii își fac daruri unul altuia, iar toți dușmanii se împacă”, și că principele dăruiește veșminte și mâncare curtenilor și oamenilor nevoiași. 

 

Despre meniul de Crăciun tradițional românesc sunt multe de spus, dar o să ne rezumăm, în acest articol, să enumerăm câteva bunătăți specifice sărbătorii: turte de Ajun unse cu sirop de miere și ceai de tei, iasomie și petale de trandafir, tobă, caltaboș și cârnați, piftii și jumări, sarmale și cozonaci. Astfel de preparate erau nelipsite de pe mesele gospodarilor români, și nici astăzi nu par să se fi pierdut delicioasele obiceiuri românești de Crăciun, chiar dacă, pentru o digestie mai ușoară și o alimentație mai echilibrată, se folosesc uneori ingrediente raw-vegan. 

 

Tradițiile și obiceiurile românești de Crăciun fac parte din moștenirea noastră culturală și ne reprezintă. Dacă ne putem reaminti astăzi măcar câteva dintre aceste datini din moși-strămoși, le ajutăm să nu se piardă în lumea modernă și tehnologizată în care trăim. 

 

Surse: 

„Obiceiuri populare de peste an” și „Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, ființelor fabuloase, eroilor și miturilor din panteonul popular românesc”, Ion Ghinoiu 

„Tradiții și obiceiuri la români”, nr. 2, 2017, articolul „Tradiții de Crăciun din zona Costești-Argeș”, prof. Ing. Dorobanțu Mariana

„Pași spre sacru”, Ofelia Văduva

„Din Bucureștii de ieri”, George Potra

„Bucate, vinuri și obiceiuri românești” și „Bucureștii pe care nu i-am cunoscut”, Radu Anton Roman

Ne pare rau…nu am gasit niciun produs :(
Ne pasa de securitatea datelor tale! Te rugam sa ne acorzi cateva minute pentru a-ti valida datele

Pentru a putea plasa comenzi, este necesara validarea datelor unice asociate acestui cont (adresa de email si numar de telefon). Dureaza doar cateva minute!