Cum aranjezi masa de Crăciun

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/fCxgjotoq9E

Dacă am înțeles noi bine, ai vrea sa știi mai multe despre modul în care trebuie sa aranjezi masa de Crăciun. Poate este prima dată când găzduiești o cină festivă sau poate anul acesta vrei să faci lucrurile ca la carte - indiferent de motiv, ceea ce contează este că ai pornit în căutarea inspirației și ai găsit-o! Semn bun, nu-i așa? 

 

Îți dezvăluim în rândurile de mai jos tot ce vrei să știi despre acest subiect… de zile mari: ce se pune pe masa de Crăciun, dacă ai sau nu nevoie de față de masă, cum decorezi masa de Crăciun și chiar cum trebuie să așezi farfuriile, tacâmurile și șervețelele împăturite.

 

Ești gata? Începem!

 

Ce pui pe masa de Crăciun

 

Primul lucru de care ai nevoie ca sa aranjezi o masă festivă este fața de masă sau traversa. Dacă masa este din lemn și reuniunea informală, o traversă din dantelă este suficientă: dă aranjamentului un aspect unitar și lasă la vedere frumusețea fibrei lemnului. Dacă cina festivă are un caracter formal, întinde mai întâi o față de masă albă, simplă, și deasupra o traversă într-una dintre culorile specifice sărbătorii (roșu, verde,auriu). 


Așază, pentru fiecare invitat, câte o farfurie de bază (i se mai spune și farfurie charger). Cele roșii arată foarte bine, ies în evidență, se armonizează sigur cu decorul de sărbători și vor crea un contrast plăcut cu farfuriile albe. Dacă nu folosești farfurii de bază, atunci înlocuiește-le cu niște naproane sau suporturi pentru farfurii monocrome - dacă sunt tot roșii, atunci e foarte bine. Evită culorile puternice și imprimeurile prea complicate, pentru că vor aglomera vizual masa de Crăciun și o să ai senzația că nu mai ai unde să pui deliciosul chec cu portocale și glazură de ciocolată pe care l-ai gătit cu atâta dragoste.
Sursa foto: https://carrefour.ro/produse/set-vesela-45-piese-essence-rubis-luminarc-19-31518562

 

Acum urmează etapa aceea care pare să sperie multă lume, așezarea farfuriilor, tacâmurilor și paharelor, dar să știi că totul este foarte simplu. Trebuie să ții cont de trei reguli, pe care ți le explicăm puțin mai jos.

 

Cum așezi masa de Crăciun

1. Tacâmurile se aranjează de la stânga la dreapta (ordinea este: furculiță, cuțit, lingură), în așa fel încât invitații să le poată folosi de la exterior către interior, iar farfuria să se afle între furculiță și cuțit. 

2. Alimentele solide stau în stânga, cele lichide în dreapta. Cu alte cuvinte, vei așeza farfuria pentru salată sau pâine în stânga sus, iar paharele în dreapta sus, ori în linie, ori în formă de triunghi. 

3. Folosește șervete de masă în locul șervețelelor de hârtie. Acest detaliu schimbă complet o atmosferă neprotocolară într-una ceremonioasă, demnă de o masă de Crăciun memorabilă. Asortează șervetele de masă cu fața de masă sau cu traversa și așază-le pe farfurie, prinse cu inele festive pentru șervete. 

Sursa foto: https://carrefour.ro/produse/set-24-tacamuri-organizator-lemn-deco-maison-d-amelie-19-31518894

Mai sunt și alte detalii cărora o gazdă meticuloasă le va acorda atenție, precum faptul că dacă servești unt, îl vei așeza pe farfuria de pâine, că furculița mică, pentru desert, poate fi așezată lângă cea pentru friptură sau deasupra farfuriei, iar cuțitul nu trebuie să aibă lama orientată către exterior. 

 

Nu uita că, la o masă de Crăciun tradițională, rolul principal îl au bunătățile gătite cu dragoste, dar ca să le pui în valoare trebuie să scoți din dulap cele mai bune tacâmuri și servicii de masă. Vesela trebuie să fie albă și paharele din cristal transparent, pentru că o dată pe an este Crăciunul și vrei să creezi o experiență deosebită, nu-i așa? 

 

Ei bine, să știi că mușchiul de porc în crustă de muștar cu miere nu o să-și piardă gustul dacă-l servești în farfurii cu modele dantelate, geometrice, florale sau de sărbătoare. Mai important decât culoarea și modelul este ca serviciul de masă să fie din ceramică sau porțelan (nu din plastic), să nu aibă piese ciobite și să-ți placă ție. 

 

Cum decorezi masa de Crăciun

 

După ce termini de așezat masa de Crăciun, trebuie s-o și decorezi. Aranjamentul central poate fi unul floral, împodobit cu ilex roșu, cu bețe de scorțișoară și cu felii uscate de portocale, poate fi o coroniță de brad cu conuri sau poate fi o farfurie pe care să grupezi câteva lumânări decorative, globuri și mici decorațiuni de sezon. 

Sursa foto: https://carrefour.ro/produse/platou-servire-32-cm-rosu-star-19-31515732

 

Aceasta este, de altfel, și cea mai plăcută parte a aranjării mesei de Crăciun, și suntem siguri că imaginația ta nu te va dezamăgi. Un singur lucru vrem să-ți spunem despre aranjamentul central - nu trebuie să încurce invitații în vreun fel. Dacă alegi un aranjament floral înalt, îți sugerăm să-l iei de pe masă înainte să servești mâncarea. 

 

Nu-i așa că masa de Crăciun se aranjează mai simplu decât credeai? Urmezi câteva reguli de stil, dai frâu liber creativității, servești bunătățile preparate cu cele mai gustoase ingrediente și gata, ai obținut o distracție pe cinste alături de cei dragi. Sărbători fericite!

 

 

Ne pasa de securitatea datelor tale! Te rugam sa ne acorzi cateva minute pentru a-ti valida datele

Pentru a putea plasa comenzi, este necesara validarea datelor unice asociate acestui cont (adresa de email si numar de telefon). Dureaza doar cateva minute!