Hidratare corecta bebelus

Hidratarea corectă a bebelușului - Când îi dai apă lui bebe

Oricât de ciudat ți s-ar părea, nu se dă apă la bebelușii alăptați, mai mici de 6 luni. Laptele matern, în special primul lapte pe care copilul îl primește la începutul fiecărei sesiuni de alăptare, conține peste 80% apă, o cantitate suficientă pentru a suplini nevoia de fluide a copilului. Unele mămici oferă bebelușilor și apă, mai ales în perioadele caniculare, considerând că „nu are ce rău să le facă”, însă Organizația Mondială a Sănătății avertizează că acest lucru poate pune în pericol sănătatea copiilor. 

 

De ce nu e bine să dai apă unui bebeluș sub 6 luni

Până când începe alimentația diversificată, în jurul vârstei de 4-6 luni, laptele matern este singura hrană și singurul lichid de care bebe are nevoie. Serviciul Național de Sănătate din Anglia menționează, însă, că bebelușii hrăniți cu lapte praf pot avea nevoie de o cantitate mică de apă (o guriță) atunci când vremea este foarte călduroasă, dar numai ocazional. Dacă oferi apă bebelușilor prea devreme, îi expui următoarelor riscuri: 

 

  • Diaree și malnutriție (apa poate împiedica absorbirea substanțelor nutritive din lapte sau bebelușul poate refuza sânul);
  • Creștere insuficientă în greutate (apa oferă o senzație de sațietate ebelușului, dar conține calorii goale);
  • Infecții din cauza apei contaminate;
  • Dezechilibru electrolitic în organism ce poate duce la intoxicație cu apă, o condiție potențial periculoasă cu simptome precum scăderea temperaturii corporale și convulsii.

 

Cum hidratezi corect bebelușul mai mic de 6 luni

Așa cum spuneam mai sus, laptele matern conține suficientă apă pentru nevoile unui bebeluș sănătos în prima jumătate de an. Totuși, reține că hidratarea corectă în această perioadă înseamnă alăptare la cerere, nu la program, așa că alăptează-l ori de câte ori consideri că lui bebe îi este sete. În felul acesta bebelușul va fi hidratat și protejat de infecții. 

 

Nu uita să te hidratezi și tu foarte bine, ca să compensezi apa pierdută în timpul alăptării. Bea apă de fiecare dată când îți este sete și consumă legume și fructe cu un conținut ridicat de apă (castraveți, roșii, pepene roșu).

 

În cazul bebelușilor hrăniți cu lapte praf, urmează întotdeauna instrucțiunile de preparare a formulei și cantitatea de apă recomandată. Nu o să-i faci un bine bebelușului dacă pui mai multă apă, crezând că astfel o să-l hidratezi. Dacă diluezi formula de lapte praf, bebelușul nu va primi suficiente substanțe nutritive. 

 

Suplimentele de lichide sub formă de ceai, apa cu glucoză sau alte fluide nu se dau bebelușului decât la recomandarea doctorului, atunci când există o condiție medicală. 

 

Câtă apă trebuie să bea un bebeluș după 6 luni

Îi poți oferi apă celui mic cu lingurița sau cu cana pentru bebeluși odată ce începe să mănânce și alimente solide. Dacă refuză, nu-l obliga să bea, pentru că e posibil să beneficieze de toată cantitatea de apă necesară prin consumul de supe sau fructe. 

Nu da apă bebelușului înainte de masă, pentru că va mânca mai puțin. Părerile sunt împărțite în ce privește consumul de apă în timpul mesei: unii spun că diluează sucul gastric necesar digestiei, alții spun că poate ajuta la prevenirea constipației. 

Între 6 luni și 1 an, bebelușii probabil că nu vor bea mai mult de 100 - 120 ml de apă zilnic, dar valorile depind foarte mult de greutatea copilului, de umiditatea din cameră, de vreme și de alimentele consumate. În orice caz, ai grijă să nu-i oferi, totuși, prea multă apă, acest lucru putând să afecteze alăptarea. 

Un bebeluș mai mare de 1 an va avea nevoie de un aport de lichide zilnic (lapte matern, lapte praf, apă, supe) de circa 100 ml / kilogram de corp. 

Bebelușii nu trebuie să bea niciodată apă din surse nesigure, netestate, precum fântânile, ci numai apă plată îmbuteliată, recomandată de pediatri, sau apă de la robinet filtrată, fiartă și răcită.  

Dacă nu consumă suficiente lichide, dacă are febră, dacă refuză laptele sau în urma vărsăturilor ori diareei, bebelușul se poate deshidrata. Dacă observi semne de deshidratare la bebelușul tău, precum uscarea buzelor, paloarea pielii, plânsul fără lacrimi, o stare de iritabilitate, o scădere în greutate și lipsa urinării pe parcursul a 6-8 ore, este vital să mergi cu el la medic cât mai curând. 

Ne pare rau…nu am gasit niciun produs :(
Ne pasa de securitatea datelor tale! Te rugam sa ne acorzi cateva minute pentru a-ti valida datele

Pentru a putea plasa comenzi, este necesara validarea datelor unice asociate acestui cont (adresa de email si numar de telefon). Dureaza doar cateva minute!